
In jur de zece persoane din Asociatia "Obstea Dracsani" au depus. vineri, un nou memoriu la Institutia Prefectului prin care solicita, din nou, intrarea in posesie a iazului Dracsani. Acestia spun ca, Comsia judeteana de fond funciar din cadrul Prefecturii refuza sa reconstituie dreptul lor de proprietate pe suprafata pe care au detinut-o pina in 1949.
"Se implinesc 62 de ani de deposedare abuziva. Noi am depus la Parchetul de pe linga Judecatoria Botosani o plingere penala impotriva domnului prefect, pentru ca nu a dus la indeplinire o hotarire irevocabila a Curtii de Apel Suceava, prin care era obligat sa ne comunice motivul pentru care iazul Dracsani, declara dumnealor, se afla in domeniul public, fara sa stim pe ce baza a trecut acest bun si pe ce baza", a precizar Mihai Popa, presedintele asociatiei.
In memoriul depus vineri, reprezentantii Obstii Dracsani au solicitat clarificarea situatie in acest caz. Comisia Judeteana de Fond Funciar i-a improprietarit cu alte suprafete de teren, insa membrii obstii nu le accepta.
"Noi nu putem sa acceptam terenuri in 12 locuri, care se afla tot in domeniul public al statului si se afla deja sub contract de concesiune. Proprietatea noastra, pe care o dovedim cu acte de vinzare-cumparare din 1925 nu reusim sa afla cum a trecut acest bun dintr-un domeniu privat-obstes in alt domeniu public", a precizat Popa. Asociatia are depusa o plingere si la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului inca din 2008.
Aurel Ispas, sef compartiment fond funciar din Prefectura, a declarat ca: "În legătură cu apartenenţa iazului Dracşani la domeniul public, acest lucru rezultă dintr-o adresă primită de la Ministerul Agriculturii primită. În ea este prevăzut faptul că iazul Dracşani, situat pe raza comunei Suliţa se află pe domeniul public al statului şi se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. Ei revendică vechiul amplasament , dar noi avem hotărâre definitivă şi irevocabilă".





























