Numarul interceptarilor telefonice sau filajelor efectuate de institutiile specializate ale statului au crescut semnificativ in 2010 fata de 2009, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani, Cristian Popovici. El nu a putut oferi detalii cu privire la numarul interceptarilor telefonice, insa a aratat sa se inteleaga ca acesta a fost foarte mare in contextul unor dosare extrem de complexe in domeniul coruptiei si a evaziunii fiscale.
"Dosarele au implicaţii din zona combaterii fenomenului evaziunii, combaterii contrabandei cu produse accizabile, în special cu ţigarete. Am avut şi avem în continuare îăn instrumentare dosare privind combaterea corupţiei. Cauzele sunt din ce în ce mai complexe, atât prin natura faptelor comise, prin modul de coagulare a persoanelor cercetate, metodele şi mijloacele folosite de către aceştia, cât şi prin mijloacele tehnice pe care le utilizăm. Nu avem o statistică despre mijloacele utilizate, însă vă pot confirma faptul că, din punctul acesta de vedere, în anul 2010 am cunoscut o creştere efectivă a numărului de interceptări sau măsuri operative dispuse- filaje, supraveheri operative şamd. Practic, nu există dosar complex pe care să îl lucrăm prin metoda clasică. S-a inversat foarte mult modul de soluţionare a dosarelor pentru a mai rupe din tot ceea ce înseamnă timp, pentru a asigura confidenţialitatea", a afirmat Popovici.
Potrivit bilantului pe 2010, au fost soluţionate prin rechizitoriu un număr de 1.150 cauze şi s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 1.392 inculpaţi,( faţă 926 inculpaţi în 808 cauze in anul 2009).
Activitatea parchetelor din judeţul Botoşani a constat în soluţionarea unui număr total de 10.684 lucrări penale din care 8.863 dosare penale şi 1.821 alte soluţii (declinare, conexare, etc.) dintr-un număr de 18.580 dosare de soluţionat, participarea la judecarea unui număr de 13.108 cauze penale şi 1.023 cauze civile, declararea unui număr de 109 apeluri şi recursuri, soluţionarea unui număr de 2.512 plângeri, memorii, sesizări, etc. (din care 1.008 trimise la alte organe), la care se adaugă alte 8.605 lucrări diverse soluţionate.