Urban Serv intenţionează să ceară Consiliului Local majorarea cu 15% a tarfelor din cimitire pe motiv că instituţia a înregistrat anul trecut pierderi de peste 70.000 de lei. Concesionarea locului de veci şi tarfele de înhumare vor fi majorate.
Criza nu iartă nici măcar societatea care administrează cimitirile din oraş. Pentru prima dată în istorie, anul trecut, Urban Serv a avut pierderi de 71.000 de lei din activităţile prestate în cele două cimitire şi vrea acum să ceară Consiliului Local majorarea tarifelor cu 15%. În primul rând vor fi majorate tarifele de concesiune a locurilor de veci şi cele percepute pentru serviciile de înhumare. În prezent, pentru un loc de veci se percepe o concesiune cuprinsă între 79 şi 445 lei, în funcţie de zonă şi de perioada concesiunii. Deasemeni, pentru săpatul unei gropi, taxa este de 227 lei.
„Suntem nevoiţi să majorăm tarifele pentru că nu mai facem faţă cu cheltuielile. Trebuie spus că spre deosebire de alte cimitire din ţară, la Botoşani sunt cele mai puţine şi mai mici tarife. Spre exemplu, la Iaşi se percep vreo 35 de taxe, inclusiv taxă de vizitare. Noi nu vom putea cere aşa ceva pentru că lumea şi aşa nu are bani", a spus Gheorghe Pricopi, directorul Urban Serv. Noile tarife din cimitre vor fi supuse spre dezbatere publică, iar apoi vor trebui aprobate de Consiliul Local.