Jocuri de pregatire tari pentru adversarii FC Botosani

 

Viitoarele adversare ale FC Botosani vor avea parte de jocuri de verificare cu echipe foarte puternice. Viitorul Constanta, una dintre adversarele FC Botosani din Seria I a Ligii a II-a, va sustine un amical in aceasta iarna in compania formatiei Galatasaray, partida urmand a se disputa in Turcia, loc unde constantenii efectueaza cantonamentul. Viitorul va da piept si cu satelitul echipei pregatite de Gheorghe Hagi, iar dupa revenirea din Turcia, formatia mai are programate alte trei meciuri de verificare pana la startul returului, cu CS Otopeni, Victoria Branesti si Unirea Slobozia. De asemenea Viitorul Constanta va mai sustine doua jocuri in compania echipelor din prima liga, FCM Tg. Mures si Gloria Bistrita.

O alta adversara a FC Botosani, Delta Tulcea va sustine la randul sau un amical impotriva titratei Wisla Cracovia, jocul urmand a se disputa in cadrul celui de-al doilea turneu de pregatire pe care tulcenii il sustin in Antalya.

Acesta se va derula in perioada 7-18 februarie in Antalya, unde elevii antrenorului Cristi Dulca vor disputa partide de verificare cu formatiile Ludokoret (Bulgaria, Liga a II-a), Gloria Bistrita, Volka Poltava (Ucraina, Liga I), Marsal (Uzbekistan, Liga I) sau Bentils (Letonia, Liga I).