Pensiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – calculate pe baza venitului mediu brut pe economie – vor fi revizuite până la data de 31 decembrie 2011

Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Primul-ministru a explicat, în conferinţa de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern, că pensiile militarilor au fost recalculate până în 31 decembrie 2010, existând două situaţii:
1.                             pensii recalculate pe baza adeverinţelor de venit din perioada în care persoanele respective au activat în sistem, în urma depunerii acestor documente de către pensionari.
2.                             pensii recalculate pe baza salariului brut pe economie, pentru cei care au depus documentele în luna decembrie şi nu s-a mai putut face recalcularea sau nu le-au mai depus deloc.
Astfel, decizia luată azi de Guvern prevede că „pensiile celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la calculul cărora s-a avut în vedere salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc până în 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de către beneficiari /…/; nimeni, de aici înainte, până la sfârşitul perioadei de revizuire, nu va primi un cuantum mai mic decât cel din luna decembrie 2010, cu excepţia acelora pentru care s-a recalculat pensia pe baza actelor doveditoare de venit – acolo se aplică pensia recalculată conform principiului contributivităţii”, a explicat primul-ministru.
Obligaţia identificării şi transmiterii documentelor privind veniturile, către casele de pensii, în vederea efectuării revizuirii, revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională unde beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea. „În vederea revizuirii, aceste autorităţi ale statului vor identifica veniturile realizate lunar pentru aceia la care, aşa cum am spus, pensiile s-au recalculat pe baza salariului mediu brut pe economie şi nu pe baza veniturilor reale pe care aceştia le-au avut în activitatea pe care au desfăşurat-o”, a afirmat premierul.
Şeful Executivului a declarat că, pentru persoanele ale căror pensii au fost recalculate pe baza salariului mediu pe economie şi nu în baza veniturilor reale obţinute, există următoarele trei situaţii:
v    Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale vor fi plătite aşa cum s-a stabilit în urma recalculării. „Această pensie care s-a calculat şi s-a impus pe baza principiului contributivităţii şi care atestă veniturile lunare individuale se menţine în continuare în plată la acelaşi nivel, fie că a scăzut, fie că a crescut” a afirmat primul-ministru.v    Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantum-uri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 vor fi plătite la nivelul cuantumului recalculat până la pronunţarea deciziei de revizuire. „Se menţin cuantumurile mai mari decât în decembrie 2010 până la venirea deciziei de revizuire” a precizat premierul.v    Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantum-uri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantum-urile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna februarie 2011.
Procesul de revizuire a pensiilor continuă până la 31 decembrie 2011, iar până în martie 2012 va avea loc regularizarea plăţilor. „Până în 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestor drepturi si pentru cei care vor avea de primit în urma revizuirii mai mulţi bani decât în luna decembrie, aceşti bani se vor da pe parcursul anului 2012. Pentru cei care după revizuire vor primi mai puţini bani decât în luna decembrie, sumele se vor recupera începând cu anul 2012, potrivit legii”. Conform cadrului legal existent, sumele reţinute nu pot fi mai mari de o treime din pensie „şi, în funcţie de cuantumul acesteia, se vor individualiza recuperările începând cu anul 2012 şi continuând cu anii următori”, a explicat primul-ministru.
În cazul în care instituţiile abilitate nu vor putea identifica contribuţia unor persoane în anumite perioade, revizuirea se va face ţinând cont de cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime, corespunzătoare gradului militar deţinut. ”Avem în cadrul ordonanţei precizarea că, în cazul în care nu vor putea fi identificate anumite perioade şi – în cadrul acestor perioade – anumite venituri lunare, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei numărul unu din ordonanţă, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie. Pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie. Deci, în cazul în care, în cariera unei persoane există o perioadă care nicicum nu poate fi identificată, pentru ca arhiva a fost distrusă sau din alte motive, se aplică acest principiu pe care l-am menţionat” a mai precizat primul-ministru.
De asemenea, primul-ministru Emil Boc a subliniat că pensiile militarilor cu vechime completă, de până în 3000 lei, nu scad: „Fac precizarea că tot ceea ce am afirmat până în acest moment, şi anume că pensiile militare cu vechime completă până în 30 de milioane de lei vechi, în urma recalculării, respectiv revizuirii, nu scad. Acest lucru este şi rămâne valabil în continuare”.

Totodată, primul-ministru Emil Boc a făcut unele precizări generale cu privire la Legea 119/2010.
Astfel, premierul a afirmat că Legea 119 din 2010 face referire la următoarele categorii de pensii speciale: pensiile militare, adică ale acelora din  sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigabil profesionist, navigaţia civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi şi pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti; şi potrivit acestei legi au existat două termene de recalculare a acestor pensii speciale.
„Pentru pensiile militarilor şi ale celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională termenul de recalculare a fost sfârşitul lunii decembrie 2010. Pentru celelalte pensii, cu excepţia celor ale militarilor, termenul a fost 31 august 2010. În consecinţă, pensiile de serviciu ale deputaţilor, senatorilor, funcţionarilor parlamentari şi ale celorlalte categorii menţionate au fost recalculate până în 31 august 2010, iar din 1 septembrie 2010 s-a aplicat noul cuantum rezultat în urma aplicării principiului contributivităţii. În urma aplicării acestui principiu, pentru aceste categorii de pensii, s-a realizat şi se realizează la bugetul de stat o economie de aproximativ 50 de milioane de euro anual, prin recalcularea acelor pensii speciale, altele decât cele ale celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, a mai declarat premierul Emil Boc.

Castilio.JPG