Unul din cele mai importante proiecte pe care municipalitatea botoşăneană le derulează în prezent cu bani europeni este fără îndoială cel privind reabilitarea centrului istoric. Centrul vechi al oraşului reprezintă partea cea mai veche a oraşului şi implicit înseamnă istoria municipiului Botoşani care începe încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, odată refăcut, Centrul istoric va deveni cu siguranţă unul din principalele puncte de atracţie ale oraşului pentru turişti. Proiectul intitulat “Reabilitarea Centrului Istoric şi a zonei pietonale a municipiului Botoşani”, finanţat şi realizat prin programul PHARE de către Uniunea Europeană şi Bugetul Naţional, are ca scop reabilitarea a 18 clădiri cu valoare de patrimoniu şi a zonei pietonale din Centrul Istoric al Municipiului Botoşani ca premisă a relansării turismului local. În ciuda faptului că lucrarea este una complexă, stadiul de execuţie este unul avansat, termenul de finalizare fixat în contractul cu Ministerul Dezvoltării Lucărilor Publice fiind luna iunie.
“Este una din cele mai importante lucrări care s-au făcut în timpul mandatului meu. E o lucrare foarte grea fiind necesare experitzarea tuturor caselor, o analiză atentă a tuturor caselor de la subsolul clădirilor. Am avut iniţial un termen de finalizare, însă din cauza problemelor apărute pe parcurs, a trebuit să-l amânăm. Sunt însă convins că odată ce vom finaliza aceste lucrări central istoric va deveni ca şi în celelalte mari oraşe din ţară un adevărat loc de plimbare”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Proiectul, în valoare de 7,6 milioane de euro fără TVA, presupune pe lângă reabilitarea celor 18 clădiri, şi executarea de lucrări de reabilitare a reţelei de utilităţi (apă-canal, gaz, energie electrică), refacerea şi amenajarea a trei parcări, dotare cu mobilier urban sau îmbunătăţirea zonelor de acces şi de legătură cu alte zone importante ale oraşului. Deja faţada clădirilor supuse reparaţiilor arată ca în marile oraşe care îşi respectă istoria, iar drumul cu piatră cubică conferă zonei aspectul de cetate.