Mesaj emoționant în memoria doctorului Dan Hamza, medicul din Botoșani care a ajutat mii de copii. „Mii de părinți ca mine au bătut/ La ușa omului cu har și omenie”

Moartea medicului Dan Hamza, doctorul care a ajutat mii de copii aflați în suferință, alinând totodată durerea părinților care veneau și îi cereau ajutorul într-un suflet, a îndoliat întregul județ. 

Sunt botoșăneni care au crescut cu el, mergând încă din copilărie să-i trateze și la rândul lor au avut încredere să îi ajute să-și îngrijească copiii bolnavi.

În memoria acestuia, a fost compusă și o poezie:

DOCTORULUI DAN HAMZA,

_Băiatul mi-e bolnav, domn’ doctor!
I-am spus demult, trist și cu teamă,
El, către copil cu glas ocrotitor:
_Pe tine bărbățele, cum te cheamă?

Iar anii au trecut pe nesimțite,
Din apă bărbățelul a crescut,
Cu sfaturi și prescripții potrivite,
Ce doctorul cel bun le-a tot știut.

Mii de părinți ca mine au bătut
La ușa omului cu har și omenie,
Găsindu-l și atunci când a căzut
În scaun, rămânând la datorie.

Avea și el o bucurie de părinte,
Un dar de sus pentru a sa viață,
Că numele-i va merge înainte,
Un Hamza fiu, care acum învață.

Drum bun Domn’ Doctor, către stele!
La vreme de sfârșit în împlinire,
Cu toate ce ați fost în multe cele,
Prin muncă, dăruire și menire.

Cu respect și recunoștință,
Radu Asavetei

Doliu în lumea medicală! S-a stins din viață unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *