Premiu de sute de milioane pentru directorul SC Urban Serv

Desi conduc societati fara profit, unii directori emit pretentii exagerate cind vine vorba de lefurile proprii. Consiliul de administratie de la SC Urban Serv a propus ca directorul general al societatii, Gheorghe Pricopi, sa primeasca un premiu anual de pina la 12 salarii de baza lunare, stabilit printr-un contract de performanta. Asta inseamna ca directorul Urban Serv ar trebui sa primeasca la sfirsitul anului in jur de 240 de milioane de lei,  raportat la salariul pe care il ia de 20 de milioane de lei. Premiul anual este conditionat de realizarea unor criterii de performanta, in caz contrar drepturile salariale ale managerului se diminueaza proportional cu gradul de indeplinire a obiectivului, dar nu mai mult de 30% din salariul de baza. Consilierul local, Gheorghe Vizdoaga, a declarat ca, desi propunerea este legala, cerinta este lipsita de decenta. „Mi se pare lipsa de decenta ca intr-un contract de management sa se propuna un premiu anual de aproape 240 de milioane de lei  si sa-ti propui realizari de 20 de milioane de lei. Daca societatea ar avea profit de unu-doua miliarde de lei, mai poti vorbi de un premiu de peste 200 de milioane lei", a mentionat Gheorghe Vizdoaga. Acest contract a fost aprobat, joi, de catre consilierii locali, insa cu modificari la criteriile de performanta. „Sunt in jur de zece indicatori de realizat, din care patru sunt obligatorii, respectiv cifra de afaceri, rata de profit, cheltuieli de personal, investitii. De asemenea, s-a scos din contract imperativul se acorda premiu, pe care l-am inlocuit cu „i se pot acorda" cu aprobarea Consiliului Local", a mai spus consilierul local al PSD.