Recolta de griu zace in podul agricultorilor

Agricultorii botosaneni au insamintat in aceasta toamna suprafete mai mici cu griu, pentru ca in ultimii ani au lucrat mai mult in pierdere, neavind piata de desfacere pentru productie. Potrivit reprezentantilor Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Botosani, desi regimul hidrotehnic se mentine favorabil lucrarilor de arat si discuit, precum si insamintarilor, pina la aceasta data au fost insamintate cu griu doar 12.800 de hectare, reprezentind 53% din suprafata programata. "In acest an nu se va realiza programul propus la nivelul judetului. Se vede din suprafata insamintata pina acum. Producatorii nu au avut piata de desfacere, griul s-a vindut doar cu 2.700 lei pe kilogram, la silozuri, iar la moi cu 3.000 de lei vechi. In aceste conditii multi agricultori au ramas cu griul in gospodarii, in asteptarea unor preturi mai avantajoase", a declarat Ioana Popovici, purtator de cuvint al DADR. In schimb, existenta unei piete de desfacere foarte avantajoase, i-a facut pe producatorii agricoli sa semene suprafete de sapte ori mai mari decit anul trecut cu rapita. la aceasta cultura s-a finalizat deja semanatul.