Bani mai multi repartizati anul acesta de la bugetul de stat pentru judetul Botosani

Bugetul judetului va fi impartit la sfirsitul acestei luni. Presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tibuleac, a declarat ca suma repartizata judetului Botosani pe 2011, pentru unitatile administrativ teritoriale, cat si pentru drumurile din judet, este mult mai mare decit anul trecut. Pentru drumurile din judet au fost alocate 14,4 milioane lei, insa nu se cunoaste deocamdata suma alocata pentru unitatile administrativ-teritoriale. Bugetul initial alocat anul trecut pentru drumuri a fost de 14,2 milioane lei, insa dupa rectificarea negativa operata s-a ajuns la 12 milioane lei.

"Noi am programat ca la inceputul saptamanii viitoare sa desfasuram sedinta extraordinara a Consiliului Judetean cu rolul de a repartiza pe unitati administrativ-teritoriale sumele prevazute in legea bugetului de stat, pentru intretinerea si repararea drumurilor judetene si comunale, ddar si sumele reprezentind cotele defalcate din impozitul pe venit si din taxa pe valoare adaugata pentru echilibrarea bugetelor unitatilor din teritoriu", a precizat Tibuleac.

Dupa sedinta extraordinara va urma o sedinta ordinara unde se va adopta si bugetul propriu al judetului. Inaintea acestor sedinte va avea loc o consultare intre autoritatile judetului si primari pe problema repartizarii bugetului. Tibuleac spune ca nu cunoaste inca cifra repartizata unitatilor administrativ teritoriale din judet, iar acest lucru va fi cunoscut joi dupa amiaza.

"Exista o oarecare inatarziere datorita faptului ca Directia de Finante nu a transmis pina la aceasta data cifrele pe care ei sunt indreptatiti sa le prelucreze si sa le transmita catre judet. Avem promisiuni ca in cursul zilei de astazi (nr. joi), aceasta operatiune sa se infaptuiasca. Directia de Finante trebuie sa prelucreze aceste cifre, pentru ca legea legea obliga la o serie de corectii in functie de gradul de colectare a veniturilor", a precizat presedintele CJ.  

Cele 14,4 milioane lei alocate drumurilor comunale si judetene vor fi repartizate functie de lungimea drumului si starea acestuia.

cartoane_castilio_2.jpg