Educaţia permanentă prin parteneriate intre scoli

Săptămâna 6-12 decembrie programează, la Şcoala cu clasele I-VIII Cristeşti, activităţi derulate, în cadrul proiectului “Festivalul Naţional al şanselor tale”. Miercuri 8 decembrie, peste 120 de elevi, părinţi şi cadre didactice au fost gazde pentru elevii de la Şcoala Nr. 17 şi de la Palatul Copiilor din Botoşani. Programul artistic prezentat a cuprins momente tradiţionale, respectiv colinde, urături, dansuri populare. Formaţiile de obiceiuri, căiuţi, capre, mascaţi au electrizat asistenţa, iar formaţia de fluieraşi de la Şcoala Nr. 17 a completat palierul unui program în care s-au împletit calităţile native ale elevilor şi abilităţile dobândite prin munca unor oameni inimoşi, precum prof. Maria Moscalu, înv. Aeacoboae Minodora, prof. Irina Bălăniuc, prof. Valentina Grigoruţă, instructorului Ionel Petrişor şi prof. Ioan Enciu.

Coordonatorul grupului de la Şcoala Nr. 17, institutorul Sorin Rîptea a transmis mesajul unităţii şcolare din Botoşani, iar doamna profesor Elena Cîrdei managerul unităţii şcolare din Cristeşti a arătat în cuvântul său: “oportunitatea unor asemenea manifestări, sprijină integrarea unui număr cât mai mare de elevi în activităţi complementare, în special cele în care păstrează tradiţiile, care se transmit din generaţie în generaţie”.

scoala.jpg

.

scoala_1.jpg

.

scoala_2.jpg

.

scoala_3.jpg

.

scoala_4.jpg