Unda verde la pensionarile anticipate. Casa Judeteana de Pensii primeste din nou dosare pentru pensionarile anticipate. Inscrierile la pensiile anticipate si partial anticipate au fost suspendate in perioada 3 iulie-31 decembrie 2010. Catalin Dupir, purtatorul de cuvint al CJP, a declarat ca dupa data 3 decembrie a.c., se pot depune cereri pentru acordarea pensiilor anticipate si partial anticipate, drepturile urmind sa fie deschise dupa data de 3 ianuarie 2011. De asemenea, conform prevederilor Legii pensiilor, modificata, incepind cu data de 1 ianuarie trecerea de la pensia aticipata sau anticipata partial la pensia pentru limita de virsta se face din oficiu, fara a fi necesar deplasarea pensionarilor la Casa de Pensii, pentru a solicita in mod expres acest lucru.
"Beneficiarii pensiei anticipate sau partial anticipate care au implinit sau implinesc virsta standard de pensionare pina la data de 1 ianuarie 2011 si nu au solicitat trecerea in categoria pensionarilor pentru limita de virsta, pot fi trecuti din oficiu la pensia pentru limita de virsta, incepind cu data de 3 ianuarie 2011", a precizat Catalin Dupir.
Pensionarile anticipate si partial anticipate au fost anulate in perioada respectiva in vederea operarii unor reduceri in sectorul bugetar. Reprezentantii Casei Judetene de Pensii se asteapta ca in perioada urmatoare numarul de cereri de pensionari anticipate sa creasca.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia