Primar din Botoșani în stare gravă după ce i-a explodat un cazan de țuică în față

primar la spital, explozie cazan tuica, stiri, botosani, smurd, upu (1)Un primar din județul Botoșani a ajuns în stare gravă la spital după ce, vineri seară, un cazan artizanal de făcut țuică i-a explodat în față. Este vorba de primarul comunei Corni, Dorel Dorneanu, cel care a suferit arsuri grave după ce recipientul cu lichid fierbinte i-a sărit pe corp.

Primarul, în vârstă de 65 de ani, făcea țuică în gospodăria sa din Corni, însă, la un moment dat, rachiul care ieșea din cazan, care are o alcoolemie ridicată, s-a aprins. Imediat, cazanul a explodat cu o flacără puternică.

Potrivit martorilor, recipientul greu a fost proiectat de suflul exploziei și l-a lovit pe primar în umăr, după care conținutul cazanului s-a aprins, cuprinzându-i membrele și pieptul acestuia. Flacăra a fost stinsă repede, însă l-a afectat grav pe acesta, iar familia primarului a sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La fața locului a fost trimis echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, cadrele medicale ajungând la locuința acestuia pentru a-i acorda primul ajutor.

primar la spital, explozie cazan tuica, stiri, botosani, smurd, upu (1)După ce a fost stabilizat de către medicul SMURD, primarul comunei Corni a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, starea acestuia fiind tot mai gravă, din cauza arsurilor suferite.

Flacăra i-a cuprins toracele, abdomenul, mâinile, picioarele și chiar tălpile, din fericire, căile aeriene nefiind afectate.

Primarul a ajuns în serviciul UPU cu arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 50% din corp, precum și un traumatism la nivelul umărului drept, în urma suflului exploziei.

primar la spital, explozie cazan tuica, stiri, botosani, smurd, upu (1)Din cauza arsurilor severe suferite de acesta, cadrele medicale au încercat imediat să obțină transferul într-un spital cu secție destinată marilor arși, însă pe parcursul nopții nu s-a reușit transferul primarului în nicio unitate specializată, București, Iași, Timișoara și Brașov fiind ocupate.

Acesta a fost internat pe secția de reanimare a Spitalului Județean de Urgență Botoșani, starea lui fiind una gravă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *