Postul de sef al Camerei Agricole ramane, in continuare, atractiv. Asta o dovedeste numarul ridicat de aspiranti la aceasta functie. Vineri, 3 decembrie, este ultima zi de inscrieri si pina la aceasta data si-au depus dosar de candidat deja trei persoane. Este vorba de doi dintre fostii candidati care au picat primul examen cu nota 2 si un altul care s-a inscris pentru prima data la concurs. Reprezentantii Consiliului Judetean asteapta ca pina maine si actualul director interimar, Gheorghe Danila, picat de asemenea la primul examen, sa isi depuna candidatura.
"La ora actuala sunt inscrisi trei candidati, doi care s-au inscris si data trecuta, respectiv domnul Vasile Carpusor, domnul Mihai Politic si un alt domn Constantin Chiriac. O nota obtinuta la un concurs nu este o nota care poate pune o eticheta asupra unui om. Un concurs reprezinta o sansa la un moment dat. Nu mi s-ar parea firesc sa renunti dupa ce ai participat la un concurs, ci, din contra, firescul ar insemna sa participi pina cind reusesti. Vineri, este ultima zi de inscriere si este posibil ca si domnul Danila sa isi depuna dosarul", a precizat vicepresedintele CJ, Catalina Lupascu. Legea privind Camera Agricola, care prevede ca directorul acestei institutii sa fie numit de fermieri, urmeaza sa fie data spre promulgare la presedintele Romaniei Traian Basescu si este posibil sa apara pina la sfirsitul acestei luni. Concursul este programat sa aiba loc pe 14 decembrie.






























