Viceprimarul Ghiorghita: Noi nu avem nevoie de niciun leu nici de la Consiliul Judetean, nici de la Consiliul Local pentru a organiza acest targ

29 noiembrie 2010

Targul de produse agricole traditionale va fi organizat de municipalitate, in pofida proiectului respins de consilierii judeteni. Viceprimarul Florin Ghiorghita a declarat ca, din contra, aceasta manifestare va fi organizata mai bine. El spune ca organizarea acestei actiuni nu presupune costuri si ca suma trecuta pe proiectul de hotarire a fost una simbolica.

"Cu siguranta o colaborare intre Primaria Botosani si Consiliul Judetean va exista, chiar daca este aprobat sau nu un proiect de hotarire. Cu oamenii din CJ vom lucra si ne vor puen la dispozitie acele date cu vinzatorii de produse traditionale din judet. Primaria Botosani va organiza acest targ si va asiguram ca va fi extraordinar de bine organizat. Vom organiza si zile cu datini si obiceiuri, si zile cu spectacole", a spus viceprimarul Florin Ghiorghita.

El sustine ca organizarea acestei actiuni nu presupune fonduri nici de la bugetul CJ si nici de la cel al CL.

"Noi nu avem nevoie de niciun leu nici de la Consiliul Judetean, nici de la Consiliul Local pentru a organiza acest targ. Tot ce va fi va fi munca noastra si o intelegere cu cineva ca sa imprumutam niste corturi pentru ca, comerciantii sa isi poata vinde produsele. In rest nu este cheltuit niciun leu. Pe proiect se putea prinde si un leu. Era la fel de bine si era o asociere doar intre CL si CJ", a adaugat viceprimarul Florin Ghiorghita.

cartoane_castilio6.jpg

loading...
loading...

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia