Scriitorul Ovidiu Chelaru a lansat, vineri seara, sase volume de carte la Teatrul Mihai Eminescu

Vineri, 19 noiembrie a.c în sala de marmoră a Teatrului “Mihai Eminescu” s-a
desfăşurat o lansare mai puţin obişnuită, aceea a unui autor octogenar, Ovidiu Chelaru, în ultimii ani semnatar a 13 cărţi de diferite genuri: poezie, memorialistică, prezentare profesională, iar acum o carte de domeniul religios intitulată Sfinte straie, apărută la editura botoşăneană Agata. Cartea are o compoziţie insolită adunând laolaltă stihuri dedicate unor teme religioase (biserici, sărbători, obiceiuri, feţe bisericeşti s.a.), fiecare cu imaginea sa şi cu prezentarea monografică succintă. Moderatorul evenimentului, muzeograful Ionel Bejenaru, a acordat mai întâi cuvântul părintelui Grigore Diaconu cel care a prezentat un eseu despre legătura dintre religie şi poezie.
Trecându-se apoi la expertiza literară propriu-zisă, dr. Lucia Olaru Nenati a prezentat devenirea autorului, fost inginer piscicol, care, o dată ieşit la pensie, a început să scrie neîncetat carte după carte, mai ales de versuri, supunând versificării tot felul de teme: etice, meditative, satirice, religiose, amintiri etc. ”Versificarea este pentru Ovidiu Chelaru un hobby, o pasiune, precum ar fi pentru alţii colecţionarea de timbre, jucatul tablelor sau cusutul goblenurilor”, drept care domnia sa a caracterizat acest tip de scriitură drept ”poezie–goblen”, autorul fiind oarecum aidoma unui rapsod popular urban a cărui creaţie se asemănă picturii naive, termen prin nimic denigrator. Ţinând cont că există atâta impostură trufaşă dar şi profitoare printre autorii actuali şi atâta vulgaritate şi degradare generală a vieţii de azi, poeta a conchis că în acest context punerea tuturor lucrurilor vieţii în versuri nu poate fi nicidecum o culpă – cu condiţia precizării categoriale! – “ci doar un mod frumos, inofensiv şi activ de-a face anii senectuţii mai plini de rost şi armonie”.
Poetul şi profesorul Dumitru Ţiganiuc, şi el semnatar al unei prefeţe la una dintre
cărţile autorului, a subliniat tinereţea spirituală şi apetenţa acestuia pentru versul prozodic riguros, cu cadenţă muzicală, darul său de povestitor, iar referitor la cartea de acum a găsit o raportare de contrast printr-o amintire a sa din copilăria de pe malul Prutului când vedea pe celălalt mal, în Basarabia ocupată, o biserică devenită depozit de cereale. Incheind reuniunea culturală, gazda evenimentului, Traian Apetrei, directorul teatrului, a găsit că acest fel de a trăi senectutea însemnă aflarea unui rost în viaţă, exprimându-şi totodată disponibilitatea de-a găzdui în incinta teatrului nu numai spectacolele proprii, ci şi numeroase alte manifestări culturale continuând astfel vechea tradiţie a locului.

Cele sase carti pe care scriitorul le-a prezentat publicului sunt : "Leagan si vis", " Cu ingeri de lumina", "Fulgi  de nea", " Sfinte straie", " Parfum de ganduri" si  "Troiene in uitare" .

"Imediat dupa pensionare, pentru a alunga monotonia si, daca vreti, si tenebrele specifice varstei, m-am apucat de scris. In consecinta, eu scriu mai intai pentru mine si apoi pentru marele public", a declarat Ovidiu Chelaru.

foto35427625.jpg

foto_4.jpg