Un deputat ia partea firmelor din Botoșani în scandalul cu DRDP Iași. „Nu cred o clipă că ei sunt vinovați”, susține parlamentarul

deputatul cristian achitei, botosaniUn parlamentar botoșănean ia partea celor două firme din județ care au ajuns în divergență cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, ca urmare a refuzului de a semna un contract în condiții dezavantajoase.

Deputatul Cristian Achiței susține că știe foarte bine activitatea firmelor Big Conf SRL și Conrec SA, care au fost incluse pe „lista neagră” a DRDP Iași, și spune că situația este generată de „incompetența guvernării pesediste”.

„Cunosc bine firmele care lucrează în domeniul drumurilor din județul Botoșani. Au ani de zile de experiență, sute sau mii de angajați foarte buni și nu cred o clipă că ei sunt vinovați pentru haosul fiscal creat de incompetența guvernării pesediste”, a scris liberalul Achiței pe contul său de Facebook.

De altfel, parlamentarul botoșănean acuză PSD că nu este în stare să ducă la capăt investițiile promise.

„Jale mare cu tovarășii pesediști! Licitația pentru DN 28B Târgu Frumos-Botoșani suspendată; contractele cu constructorii de drumuri botoșăneni anulate de DRDP Iași; amenințări pe față la adresa tuturor drumarilor: să nu îndrăznească să ceară mai mulți bani pentru lucrări care astăzi nu se mai încadrează în bugetele alocate. Lucrările de întreținere a drumurilor naționale în 2019 (58 kilometri de covor asfaltic în județul Botoșani, transformați în 118 sau în 180, după cum îi venea la gură ministrului Cuc) sunt puse în pericol”, a mai spus Achiței.

 

Scandal puternic între drumari! Două firme din Botoșani, incluse pe lista neagră a DRDP. Ar putea să nu mai participe la licitații timp de trei ani

 

One thought on “Un deputat ia partea firmelor din Botoșani în scandalul cu DRDP Iași. „Nu cred o clipă că ei sunt vinovați”, susține parlamentarul

  1. OI, nea cutare sa se duca sa refaca drumul de pamant facut in bataie de joc cel de la Manoleasa -Radauti , trebuiai arestati pentru ca au facut soseaua asa de rau , mergi baietu si vazi ca in 6 luni e distrus , Macalet trebuei sa merge la puscarie ca e facut prost tu maninci diferute chestii … Sa fie exclusi din Roamania sa mearga cu blejanr, bai cotel , inginer de groapi mari
    TU AI FOST 10 ANI LA CJ SI CE AI FACUT ??? RASPUNDE ! DAR NAI CE CA NU AI FACUT NINIC!
    OULE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *