Aproximativ 400.000 lei. La atit se ridica economia facuta anul acesta de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului la prepararea hranei celor aproape 250 de asistati. Liviu Radasanu, directorul institutiei, a declarat ca cateringul intern s-a dovedit destul de eficient si economic. Pentru ca externalizarea serviciului de hrană pentru copiii instituţionalizaţi s-a dovedit a fi costisitoare, reprezentantii DGASPC au decis ca din luna februarie a anului in curs sa pregăteasca hrana într-o singură locaţie, respectiv o bucătărie proprie amenajată şi dotată corespunzător la subsolul instituţiei.
"Cateringul intern este de un randament foarte bun, economia facuta la cantina anul acesta prin amenajarea bucătărie de la subsolul direcţiei fiind de 3,5-4 miliarde lei vechi. Prin infiintarea acestei bucatartii am redus cheltuielile din cele opt centre. Nu au mai fost cite opt bucatari pe centru, cite opt plite… totul de opt ori", a spus Radasanu.
La bucataria institutiei lucreaza sapte angajati.




























