Botoşăneanca Ana Maria Bucşă s-a întors din nou cu premii acasă de la un festival naţional care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute. Este vorba despre festivalul de muzică pentru copii "Contrapunct" care a avut loc la Bucureşti unde Ana Maria a cucerit locul II. Tânăra botoşăneancă a concurat alături de alţi aproximativ 30 de concurenţi la categoria de vârstă 12-17 ani. Ea a cântat în concurs piesa "Vioara" pe care i-a încredinţat-o anul acesta Virgil Popescu. Premiul obţinut la festivalul "Contrapunct" vine după cel câştigat recent la Bacău la Festivalul Naţional de Teatru şi Dans "Neghiniţă" unde Ana Maria a obţinut la categoria ei de vârstă, la secţiunea Muzică, tot un loc II. Juriul festivalului de la Bacău a fost condus de Corina Chiriac. Tot anul acesta Ana Maria Bucşă a reuşit să treacă de preselecţiile concursurilor muzicale "Mamaia Copiilor" şi "Cerbul de Aur junior". De la festivalul "Cerbul de aur junior" s-a întors chiar cu o menţiune, semn că talentul şi calităţile sale vocale au fost remarcate de către membrii juriului.































