Berthold Văsuică: „Nu am venit pentru condiţii financiare”

Berthold Văsuică nu a venit pentru bani la Botoşani. Asta susţine noul tehnician al echipei Pro Volei care a recunoscut în acelaşi timp că nu va face voluntariat. Cel mai probabil, el va avea un contract asemănător cu cel al fostului tehnician, aproximativ 20.000 de euro pe an.

„Nu am venit pentru condiţii financiare. Este vorba despre altceva. Am găsit aici condiţii foarte bune de pregătire iar eu îmi doresc să fac performanţă. Nu am fost interesat de partea financiară. Nu fac voluntariat dar nu am venit doar pentru partea financiară”, a spus Berthold Văsuică, care a adăugat: „Prima perioadă va fi până la sfârşitul campionatului, cu drept de negociere, în funcţie şi de rezultatele pe care le obţin în acest sezon”.

cartoane_castilio6.jpg