Al 500-lea centru biblionet a fost deschis, vineri, la Tudora

Biblioteca Comunală din Tudora, judeţul Botoşani, este cea de-a 500-a bibliotecă publică din România care inaugurează noul serviciu public de acces gratuit la Internet. Festivitatea de deschidere a avut loc vineri, 29 octombrie.

În urmă cu 41 de ani, exact pe 29 octombrie, la Universitatea din California, era pusă în funcţiune prima reţea descentralizată de computere din istoria umanităţii. Atunci, pentru prima dată s-a folosit cuvântul LOGIN într-un sistem conectat la o reţea. Ca un detaliu picant, la transmiterea literei G din cuvântul LOGIN, sistemul gazdă s-a blocat. Dar asta nu a împiedicat acel sistem să funcţioneze 21 de ani. În 1969, în România nu exista nici un computer. În jurul anilor 2000 abia era informatizată reţeaua administraţiilor locale şi a școlilor. Acum 17 ani România intra în această eră a Internetului şi domeniul .ro era pentru prima dată alocat unui computer din cadrul Institutului pentru Cercetări în Informatică. Acum un an şi jumătate se lansa Progamul Naţional Biblionet, cu scopul de a asigura accesul la informație pentru toţi românii, prin intermediul bibliotecilor publice.

Vineri, populaţia din 500 de localități din România beneficiază deja de acces gratuit la informaţie de ultimă oră de pe Internet, poate comunica audio, video si prin text scris, în timp real şi gratuit cu orice colţ al lumii direct din biblioteca publică. Tot în aceste zile sărbătorim bibliotecarul cu numărul 1.000 instruit prin Programul Biblionet. La încheierea acestui program, peste 5.000 de bibliotecari vor fi urmat cursuri de perfecţionare pentru a putea oferi noi servicii utilizatorilor de bibliotecă şi aprox. 2.000 de localităţi vor beneficia de acest serviciu. Toate acestea înseamnă deservirea unei populaţii de circa 15 milioane de cetăţeni prin intermediul reţelei naţionale de biblioteci publice.

La nivelul judeţului Botoșani au aplicat până în acest moment la programul Biblionet 21 de biblioteci publice: Biblioteca Județeană „M. Eminescu” Botoşani, Biblioteca Municipală Dorohoi, Bibliotecile orăşeneşti Ştefăneşti şi Flămânzi şi bibliotecile comunale Santa Mare, Viişoara, Păltiniş, Văculeşti, George Enescu, Corlăteni, Cordăreni, Mitoc, Şendriceni, Hăneşti, Corni, Vorona, Tudora, Mileanca, Mihalaşeni. Sperăm ca până la finalul acestui an alte 20 de biblioteci să mai intre în rândul furnizorilor de servicii Biblionet. Valoarea donaţiei în aparatură şi soft, numai la nivelul judeţului Botoşani şi numai până în acest moment depăşeşte 220.000 de dolari. La nivel naţional întregul Program Biblionet are o valoare estimată de aproape 27 milioane de dolari.

Fundaţia IREX (International Research & Exchanges Board), care implementează Programul Biblionet, împreună cu Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani, vă invită la Tudora pentru a fi martorii transformării unei biblioteci modernizate prin programul Biblionet. Biblioteca devine astfel un adevărat nucleu al comunităţii: un loc primitor, unde oamenii se pot întâlni, informa şi contribui la viaţa comunităţii. La inaugurarea noului serviciu pentru public vor participa reprezentanţii Fundaţiei Bill & Melinda Gates, ai Fundaţiei IREX, ai Programului de Instruire pentru Lideri şi Inovatori Mortenson, oficialităţi, reprezentanţi ai mass media locale si membri ai comunităţii. (Sabin Pârvan – Bibilioteca judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani)

cartoane_castilio_1.jpg