Politistul Lucian Leahu, pus in libertate de magistratii suceveni

Agentul de la Postul de Politie din Ungureni, Lucian Marian Leahu, care a fost arestat preventiv in dosarul traficului de persoane, a fost pus in libertate. El a fost eliberat vineri seara, dupa ce magistratii Curtii de Apel Suceava au respins, ca nefondat, recursul declarat de DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii Tribunalului Suceava care a aprobat, miercuri, cererea de liberare provizorie.

Leahu are acum interdictia de a parasi judetul Botosani si de a-si schimba locuinta. De asemenea, el nu are voie sa se apropie de victimele sale sau de membrii familiilor acestora sau sa poarte arma.

Lucian Leahu si alte 11 persoane sunt acuzati ca fac parte dintr-o retea de persoane care au racolat si traficat peste 130 de victime in mai multe tari ale Europei. Actiunea de prindere a acestora a fost una uriasa fiind desfasurata in trei judete ale tarii concomitent. Mai mult, pentru documentarea activitatii infractionale a acestui grup, in 2008 ofiteri suceveni au mers in Italia, in acelasi scop fiind si o vizita in Olanda in acest an. Au fost solicitate nu mai putin de 21 de comisii rogatorii internationale autoritatilor de aplicare a legii din Italia, Spania, Germania si Olanda, care, in baza datelor furnizate, au desfasurat activitati operative complexe fata de suspecti. Cercetarile au fost efectuate cu suportul Directiei de Supravegheri Operative si Investigatii, Directia Operatiuni Speciale, SRI Suceava, BCCO Cluj si sprijin informativ DIGIPI. Dintre 17 persoane aduse la audieri, 12 au fost retinute de procurori, pentru sase dintre ele, printre care si politistul botosanean, fiind eliberat mandat de arestare preventiva.

cartoane_castilio_3.jpg