Deputatul Cristian Achiței: La presiunea botoșănenilor, au fost prinși bani în buget pentru DN 28 B

deputat Cristian Achitei, BotosaniDeputatul liberal Cristian Achiței susține că Ministerul Transporturilor a alocat bani, prin bugetul pe 2019, pentru modernizarea drumului național DN 28 B Botoșani- Târgu Frumos, la presiunea botoșănenilor.

El susține că inițial Ministerul de Finanțe a prezentat un proiect de Lege a bugetului de stat care nu avea alocate fonduri pentru acest drum decât din credite de angajament. Ulterior, proiectul a fost modificat, astfel încât au fost incluse și fonduri din credite bugetare pentru DN 28 B.

„Prima variantă de buget a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe acum vreo două săptămâni. Atunci, pesediştii botoşăneni au ieşit repede cu lauda că sunt bani pentru modernizarea DN28B Tg. Frumos-Botoşani (dar era doar o mică sumă şi numai din credite de angajament) şi că judeţul Botoşani e pe locul 4 la alocarea banilor pentru drumuri judeţene şi comunale (fără a aminti că erau de fapt mai puţini cu 5 milioane decât în 2018). Nu a urmat o bucurie, ci o analiză prin care am arătat aceste lucruri şi o reacţie publică vehementă a multor botoşăneni. Vinerea trecută, după şedinţa de guvern, a apărut cea de-a doua variantă, modificată, pe care aş fi aşteptat-o cu răbdare dacă pesediştii n-ar fi grăit cât de minunată era prima. Şi iată că, la presiunea botoşănenilor, au apărut ceva schimbări: În fişa de buget pentru modernizarea DN28B Tg. Frumos-Botoşani sunt acum 1.500.000 lei din credite bugetare (deci bani siguri) şi restul, necesar pentru execuţie, din credite de angajament. (Să vedem dacă Neaga & Comp. de la CNAIR vor fi în stare să termine licitaţia)”, susține Achiței.

În aceea ce privește întreţinerea de drumuri judeţene şi comunale, suma pentru judeţul Botoşani este acum 20,8 milioane lei, însă- spune Achiței- „în contextul în care multe consilii judeţene din ţară au protestat şi suma s-a dublat de la 300 milioane la 600 milioane, după trăsnaia din prima variantă”.

El spune că a susținut la comisiile reunite de tranporturi ale Camerei Deputaţilor şi Senatului două amendamente prin care a cerut alocare de sume pentru demararea investiţiei de modernizare a DN29D Botoşani-Ştefăneşti și continuarea lucrărilor la investiţia de modernizare DN24C Manoleasa-Rădăuţi Prut (poduri, podeţe, rigole, accese curţi, intersecţii), însă aceste amendamente au fost respinse de PSD.

 

One thought on “Deputatul Cristian Achiței: La presiunea botoșănenilor, au fost prinși bani în buget pentru DN 28 B

  1. Mai Achitei, înțeleg că vrei să te justifici pentru prostiile pe care le-ai spus acum 3 săptămâni
    ( că drumul national Boptoșani – Tg. Frumos nu va fi asfaltat în 2019), dar de ce te acuzi singur? Iată un exemplu: ne îmbrobodești cu faptul că bugetul acum 2 săptămâni nu avea decât o brumă de bani pentru acest drum. Amintește-ți că domnul Tăriceanu tot acum două săptămâni a enumerat lista obiectivelor de investiții ,,prioritare” pentru 2019,în care figura și acest drum cu finanțare asigurată.
    Eu am încredere în ceea ce spune Tăriceanu pentru că este un om serios și, atunci, cum rămâne cu ,,sforăiturile tale politice” lansate prin presă??? Chiar nu-ți dai seama de ridicolul situației?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *