Conservatorii nu sunt de acord cu actuala lege electorală şi spun că trebuie modificată. În primul rând reprezentanţii PC spun că e anormal să fie distribuite voturi dintr-un judeţ în altul.
„Ne luptăm pentru schimbarea legii electorale. Este o prostie legea electorală. Repartizează voturi dintr-un judeţ în altul şi te trezeşti că ajunge în parlament o persoană care are voturi de la Covasna aduse în Botoşani. Luptăm pentru schimbarea legii electorale”, a spus Maria Grapini care a mai adăugat că şi în cazul alegerilor locale sunt o serie de modificări ce trebuiesc făcute. „Din punctul meu de vedere, un primar care vrea să candideze din nou trebuie să-şi dea demisia şi să fie candidat egal cu mine care nu sunt primar. Nu să stea la butoane la primărie, nu folosească angajaţii primăriei, nu să folosească fondurile primăriei în campanie. Vrem să găsim o modalitate de a schimba statutul viceprimarilor. Viceprimarul nu este ales pe mandat şi dacă are asupra lui un primar care gândeşte oblic şi ar vrea să facă ceva, primarul face imediat o majoritate în Consiliul Local şi îl schimbă. Sunt obligaţi fie să facă jocul primarului fie să facă opoziţie şi în termen scurt să fie lichidat”, a afirmat vicepreşedintele PC care a mai spus că angajaţii primăriei nu mai trebuie să fie preşedinţi la secţiile de votare.