Amânarea lucrărilor ISPA în municipiu nu vor da peste cap investitiile in derulare ale municipalitatii. Cel putin asta sustine viceprimarul Florin Ghiorghita. Acesta afirma ca, din punctul său de vedere, această prelungire a termenului de finalizarea este bună pentru că altfel ar fi fost date peste cap lucrările.
„Un termen până la 31 decembrie nu era realist în niciun caz şi un termen pe care să îl fi putut realiza. Pe noi ne-ar fi bucurat să se termine toate lucrările la înlocuirea reţelei de apă până la 31 decembrie şi noi să avem oraşul din nou aşa cum era înainte, un oraş fără şanţuri şi gropi, fără lucrări de mare anvergură. În schimb, vedem cu toţii temperaturile de afară şi în niciun caz nu puteau refăcute suprafeţele de afară. Asfaltul care ar fi fost pus nu ar fi fost de cea mai bună calitate şi probabil că în primăvară ar fi trebuit scos şi pus altul şi atunci este foarte bine dacă s-a obţinut o prelungire a termenului”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă. El spune că aşa Hidroconstrucţia va putea lucra pe timpul iernii la partea de săpături, iar pe perioada primăverii la refacerea suprafeţelor afectate.