Emil Săndoi: „Suntem în grafic chiar dacă am pierdut jocul din Anglia”

sandoi.jpg

 

Emil Săndoi, selecţionerul naţionalei de tineret a României aşteaptă meciul retur cu Anglia, care va avea loc marţi de la ora 14.30 la Botoşani pentru a se revanşa după partida de vineri în care englezii s-au impus cu 2-1. „Întâlnim pentru a doua oară cel mai puternic adversar pe care puteam să-l întâlnim. Trebuie să recunoaştem că după un joc bun la Norwich, în care am avut şi puţin ghinion. Mai corect ar fi fost un rezultat de egalitate având în vedere numărul situaţiile de gol. Suntem în grafic chiar dacă am pierdut acel joc, am reuşit să înscriem în deplasare. Niciunul dintre jucătorii noştri care erau la limită cu cartonaşele galbene nu a fost avertizat şi vor putea să joace”, a spus Emil Săndoi care a adăugat: „Ar fi fost bine să fi terminat 1-1 şi şansele noastre ar fi fost mai mari. Asta este viaţa şi încercăm să remontăm în jocul de marţi. Jocul din Anglia îmi dă speranţe pentru că amn demonstrat că putem să fim disciplinaţi pe întreaga durată a partidei. Am încercat să facem cât mai puţine greşeli individuale”.