Bolnavii Spitalului de Psihiatrie, trataţi prin ergoterapie. Direcţia de Sănătate Publică a primit o adresă de la Centrul Naţional de Sănătate Mintală prin care recomandă spitalelor de profil psihiatric să utilizeze fondurile primite pentru alte cheltuieli bugetare, respectiv achiziţia de materiale care să ajute în crearea mai multor “activităţi de reabilitare psihosocială pentru pacienţii din serviciile de sănătate mintală”. Practic, se recomandă ca bolnavii psihic se fie trataţi prin muncă şi artă. Metoda folosită ar fi mult mai ieftină decât tratamentul medicamentos. Astfel, pentru activităţile de terapie medicii de specialitate pot opta pentru terapie prin artă, activităţi de croitorie şi tricotaj, activităţi gospodăreşti, activităţi de grădinărit sau activităţi de relaxare prin sport, putându-se achiziţiona instrumente muzicale, activităţi sportive sau de grădinărit.
“Ne bucurăm că în sfârşit ergoterapia este privită ca o alternativă a medicinei şi nu un moft al specialiştilor psihiatri Asta pentru că s-a demonstrat în ani că bolnavii trataţi în acest mod au avut o evoluţie pozitivă, iar noi am creat deja o secţie destul de extinsă de ergoterapie care dă rezultate foarte bune”, a declarat medicul Nicolae Vlad, managerul Spialului de Psihatrie Botoşani