Catalogul „Forbes 500 Miliardari“, ediţia 2010, a fost lansat oficial astăzi, iar de mâine va putea fi cumpărat de la chioşcuri, la preţul de 20 de lei. Specialiştii „Forbes“ România au evaluat peste 1.000 de companii şi 5.000 de active imobiliare care aparţin celor 500 de miliardari prezenţi în clasament.
Gheorghe Ciubotaru, 54 ani, 13 milioane de euro, Botoşani
Pentru reuşita acestui deal, Ciubotaru trebuia să facă un schimb de terenuri cu Primăria oraşului: 40.000 de metri pătraţi în zona Rediu pentru 3.000 de metri pătraţi din terenul pe care se află amplasată sala de atletism a Clubului Sportiv. Terenul trebuia trecut din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin Clubul Sportiv Botoşani în cea a domeniului public al municipiului Botoşani şi al Consiliului Local. Acest lucru nu s-a mai întâmplat iar afacerea a căzut.
Aceasta nu ar fi fost prima investiţie în imobiliare a omului de afaceri. Ciubotaru deţine în Botoşani un cartier de vile, Alfa Land. Ambiţia sa era de a ridica de la zero un orăşel satelit al municipiului Botoşani, care să găzduiască circa 5.000 de locuitori. Potrivit informaţiilor dispozibile pe site-ul proiectului, în prezent mai sunt de vânzare circa cinci vile. Ciubotaru viza dezvoltarea ansamblului pe o perioadă de zece ani. Prima fază a proiectului, derulată pe parcursul ultimilor cinci ani, a cuprins ridicarea a 37 de case până în 2009. A doua fază (pe care omul de afaceri dorea să o demareze încă din 2009) prevedea construirea a circa 1.000 de apartamente în blocuri cu două-trei etaje, pe un teren cu o suprafaţă de 20 de hectare pozitionat la ieşirea din Botoşani spre Iaşi.
Soţii Căzăcuţ, 10 milioane de euro, Botoşani
Domeniu de activitate: abatoare, comerţ
Soţii Doina şi Iulian Căzăcuţ, din Botoşani, sunt proprietarii producătorului de mezeluri şi carne Doly Com, unul dintre jucătorii de talie medie de pe piaţa locală de profil. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, compania, specializată în prelucrarea cărnii de porc şi de vită, a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de circa 32 de milioane de euro, în scădere cu aproximativ 14% comparativ cu rezultatul înregistrat în urmă cu doi ani.
Produsele Doly Com sunt distribuite la nivelul întregii ţări prin reţelele de hypermarketuri Metro, Carrefour şi Kaufland. De altfel, compania produce pentru Kaufland sub marca proprie a reţelei.
În urmă cu doi ani, cei doi proprietari ai companiei (prezentă pe piaţă din 1997) au decis deschiderea unei fabrici în Capitală, pe şoseaua de centură. Fabrica este specializată pe producţia de semipreparate: carne tocată, mici sau cârnaţi.
Printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa autohtonă de mezeluri se numără Transavia (companie deţinută de omul de afaceri Ioan Popa, prezent de asemenea în Topul Forbes 500 Miliardari), Cristim (firmă ai cărei proprietari sunt soţii Cristina şi Radu Timiş), Angst (în acţionariatul căruia se află familia Minea).
Problemele din ultimul an cu care s-a confruntat segmentul de bunuri de larg consum a dus la o serie de reorganizări de business şi chiar falimente în rândul producătorilor de mezeluri, mulţi fiind prinşi pe picior greşit de lipsa lichidităţilor.
Gheorghe Ciubotaru a ratat, recent, ocazia de a face afaceri cu unul dintre liderii reţelelor de hipermarketuri la nivel internaţional, Lidl&Schwarz. Proprietarul Electroalfa (unul dintre principalii producători de echipamente destinate distribuţiei energiei electrice) era interesat de un parteneriat de cei de la Lidl pentru deschiderea unui magazin Lidl în Botoşani, în apropierea Clubului Sportiv.