Peste 7.000 de persoane au participat la campania de curatenie in judet

În urma acţiunilor de ecologizare derulate în cadrul campaniei “Let’s Do it” au fost înregistrate următoarele rezultate:

– 7324 de voluntari din care:

o 480 de profesori

o 4319 elevi

o 2524 voluntari civili

Operatorii de salubritate au adunat în urma colectării deşeurilor nu mai puţin de 9692 de saci. Facem precizarea că aceste cifre sunt parţiale întrucât cinci primării implicate urmează să comunice datele la începutul săptămânii viitoare.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, Sorin Grindei, a declarat că acţiunea de simbata s-a dovedit un adevărat succes.

„Am înregistrat un succes puternic în urma acestei campanii ţinând cont de faptul că 75 la sută din populaţia judeţului a fost acoperită în programul Let’s Do It. Suntem mai mult decît mulţumiţi de faptul că două treimi din numărul voluntarilor au fost reprezentate de elevi şi profesori, iar o treime din civili. Această treime este un lucru extraordinar, pentru că până acum partea implicată în acţiunile noastre era de peste 90 la sută din mediul educaţional. Trebuie să mai mulţumesc încă o dată sponsorilor care ne-au ajutat să ducem la capăt această campanie pentru că fără ei ne-ar fi fost imposibil”, a afirmat Grindei.