Cristi Popovici: „Mi-aş dori să am parte de un arbitraj corect”

cr._popovici.jpg

Deşi Ceahlăul Piatra Neamţ a fost una din echipele ajutate de arbitri în acest sezon, Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani susţine că nu îi este frică de arbitraj.

„Eu sper să fie un caz izolat ceea ce a păţit Delta Tulcea. Important pentru noi este să mergem şi să facem un joc curajos pentru că nu avem nimic de pierdut. Din potrivă, vreau ca jucătorii să-şi dea viaţa pe teren şi să încercăm să recuperăm ceva din cele trei puncte pierdute foarte uşor în ultimele două meciuri în minutul 93”, a spus Cristi Popovici care a adăugat: „Mi-aş dori să am parte de un arbitraj corect. Asta e dorinţa noastră vis-avis de arbitraje. Nu avem nevoie nici de ajutor dar nici să fim împiedicaţi. Noi trebuie să plecăm fără idei preconcepute, aoleu ce o să ne facă arbitrajul. Depinde până la urmă de ce reuşim să facem noi”.