Sisteme informatice pe bani europeni implementate in doua din spitalele botosanene

Sisteme informatice pe bani europeni implementate in doua din spitalele botosanene. Este vorba de Spitalul de Pneumoftiziologie Botosani, care deruleaza proiectul intitulat Implementarea unui sistem integrat de e-Sanatate pentru facilitarea accesului cetatenilor la servicii de calitate si prelucrarea si schimbul de informatii medicale” in cadrul Programului Operational Sectorial “Cresterea  Competivitatii Economice. Valoarea totala a proiectului care face obiectul finantarii nerambursabile este de 2.057.129,00 lei din care valoarea neeligibila in suma de 398.406,00 lei. Cofinantarea eligibila a Beneficiarului este de 33.174,46 lei. Proiectul va fi implementat 16 luni, iar in cadrul acestuia vor fi desfasurate mai multe activitati, respectiv achizitionare echipamente si programe specifice activitatii spitalicesti; servicii de auditare a proiectului; servicii promovare si publicitate; contract de consultanta in management. La Spitalul de Recuperare “Sf.Gheorghe” Botosani, se deruleaza proiectul intitulat “Eficientizarea activitatii desfasurate in Spitalul de Recuperarea “Sf. Gheorghe” Botosani, prin implementarea unui sistem informatic de e-Sanatate”, in cadrul aceluiasi program. Valoarea totala a proiectului care face obiectul finantarii nerambursabile este de 2.029.349,28 lei din care valoarea contributiei proprii a beneficiarului este de 425 508,72 lei iar valoarea nerambursabila este de 1 603 840,56 lei.  Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni. Banii vor fi folositi pentru  achizitionare echipamente si programe specifice activitatii spitalicesti; servicii de auditare a proiectului; servicii promovare si publicitate; contract de consultanta in management.