Investiție de 28 de milioane de euro din bani publici, derulată de o firmă din Botoșani. A fost dat startul lucrării

sosea de centura, stiri, botosaniO firmă din județul Botoșani a primit startul pentru începerea unei investiții de infrastructură de valoare foarte mare. Societatea comercială Tehnic Asist SRL, controlată de omul de afaceri Mirel Vlas, a primit, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor la centura Bârladului, o investiție de 28 de milioane de euro suportată din bugetul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Tehnic Asist, care va lucra în asociere cu societatea Tass Infra Logistic SRL, care aparține tot familiei Vlas, are opt luni la dispoziție pentru proiectare, iar apoi va trebui să se ocupe efectiv de lucrare.

„Practic, aceasta a fost prima intalnire dintre beneficiarul investitiei si constructorii care au castigat licitatia. CNAIR si DRDP Iasi au dat ordinul de incepere a proiectarii, perioada pentru care sunt alocate opt luni din cele 30 de luni. Am discutat si despre exproprieri, insa e prea devreme pentru a fi facuta publica lista proprietarilor de terenuri, intrucat inca nu au fost finalizate exproprierile. De asemenea, deoarece soseaua va trece pe langa raul Barladului si chiar il va traversa (proiectul prevede construire a patru poduri, n.r.), s-a discutat si despre faptul ca se impune realizarea unor studii geotehnice, pentru a se stabili clar daca panza freatica se afla foarte aproape de suprafata si va fi nevoie de stabilizarea terenului inainte de demararea lucrarilor. Nu in ultimul rand, tot acum am hotarat ca, pana la finele anului, sa avem o intalnire si cu primarii comunelor Grivita si Zorleni, pentru a pune la punct toate detaliile legate de exproprieri”, a declarat  Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iasi, citat de Monitorul de Vaslui.

Pe 9 august CNAIR a declarat câstigãtoare a licitatiei pentru proiectarea si construirea Variantei Ocolitoare Bârlad, asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Tass Infra Logistic SRL din Botosani, cu un pret oferit de 132.050.652,68 lei fãrã TVA ( 28 milioane de euro). Soseaua de centurã a Bârladului va avea un cost de 2,49 milioane de euro fãrã TVA pentru fiecare kilometru executat. Contractul a fost semnat pe 23 octombrie, la sediul Consiliului Judetean Vaslui, iar obiectul contractului îl reprezintã proiectarea si executia lucrãrilor pentru constructia „Variantei de Ocolire a municipiului Bârlad”, care este formatã dintr-un segment distinct si anume Varianta de Est, ce se desfãsoarã între DN 24, la intrarea în Barlad în zona numitã Tãrãncuta, si DN 24, la iesirea din Bârlad spre Vaslui, prin localitatea Simila, comuna Zorleni. Va avea o lungime totalã de 11,281 kilometri, o lãtime platformã de 10 metri, patru poduri, trei pasaje, douã intersectii la nivel si douã parcãri. Prin executia acestui contract se va realiza decongestionarea traficului de pe raza Bârladului, prin redirectionarea traficului greu în afara orasului.

Durata de realizare a investitiei (proiectare si executie) este de 30 de luni de la data începerii activitãtii de proiectare / data de începere a lucrãrilor. Din total, opt luni sunt alocate pentru proiectare, aici fiind incluse atât elaborarea si finalizarea documentatiei pentru obtinerea Hotãrârii de Guvern privind exproprierile, cât si proiectul pentru autorizatia de construire, iar restul de 22 de luni pentru executia investitiei. Perioada de garantie a lucrãrii oferitã de câstigãtoarea licitatiei este de sapte ani.

Tehnic Asist a cerut, luna trecută, insolvența, însă repreentanții firmei susțin că demersul nu afectează activitatea companiei.

One thought on “Investiție de 28 de milioane de euro din bani publici, derulată de o firmă din Botoșani. A fost dat startul lucrării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *