Ghinionul unei zile de marți, 13, poate fi prevenit doar printr-o pregătire temeinică, atât teoretică, cât și practică. Pornind de la ideea că un om informat știe să acționeze în situații de urgență, în urmă cu șapte ani, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua InformăriiPreventive”.
Dacă unii elevi au preferat postura de gazdă pentru pompieri, alţii au venit în vizită la subunitatile inspectoratului, în cadrul „Zilei Porţilor Deschise”.
De asemenea, prin intermediul spoturilor video și audio din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C. – Renunta! Imptovizatiile Sunt Catastrofale”, „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” și „Nu tremur la cutremur”, difuzate zilnic pe posturile locale de radio și televiziune, pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență. La acțiunile de informare preventiva au participat si membrii SVSU din unitatile administrativ – teritoriale, potrivit unui comunicat al ISU Botoșani.


































