Posturile de la conducerea Directiei de Sanatate Publica, scoase la concurs

Interimatul la sefia Directiei de Sanatate Publica ia sfirsit. Postul de director executiv si cel de director adjunct de sanatate publica au fost scoase la concurs. Asta dupa ce in urma cu aproape o luna, Ministerul Sanatatii a numit-o pe Felicia Beleca sa asigure interimatul la sefia DSP. Concursul este organizat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici si va avea loc pe 11 si 13 octombrie. Un element de noutate este acela ca cei care doresc sa acceada la aceste functii vor trebui sa stie si o limba de circulatie internationala. Pentru sefia acestei institutii este sustinuta medicul Silvana Tudorache, insa si Felicia Beleca a anuntat, la instalarea pe post, ca va participa la concurs.