O femeie de 63 de ani din Vaculesti a fost victima unei infracţiuni de ”tâlhărie”, comisă de către doi tineri. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că în noaptea de 11 spre 12 septembrie, la locuinţa femeii din localitatea Sauceniţa, care locuieşte singură, s-au deplasat două persoane necunoscute, care au pătruns în interiorul curţii, au bătut la uşă trezind-o pe partea vătămată şi i-au solicitat acesteia să le dea o sumă de bani. Victima nu a deschis uşa de acces în imobil, iar autorii nu au reuşit să pătrundă în interior, însă după aproximativ 15 minute, femeia, considerând că persoanele respective au plecat, a luat asupra sa o poşetă în care avea suma de aproximativ 300 lei şi a părăsit locuinţa în ideea de a pleca la o rudă pentru a fi în siguranţă. În acest context victima a fost acostată în zona drumului din faţa casei la o distanţă de aproximativ 100 metri de aceasta, lovită şi pusă la pământ de către cei doi autori, care în acest mod au reuşit să o deposedeze de geanta în care avea banii, cele două persoane fugind ulterior de la locul săvârşirii infracţiunii. În urma cercetărilor efectuate, autorii au fost identificaţi ca fiind Ioan. I. de 20 ani şi Ş. Marius Viorel de 22 ani, ambii din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani. Ioan. I a fost reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă. Celelalt infractor s-a sustras urmării penale, plecând de la domiciliu în loc necunoscut, urmând a fi organizate activităţi specifice pentru identificarea şi prinderea sa.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Medic condamnat după un accident mortal
14 martie 2026... - Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Balul Inimilor Deschise, la Botoșani! Evenimentul caritabil va ajuta la construirea Centrului „Sfânta Filofteia”
14 martie 2026... - Alexandru, tânărul polițist din Botoșani, care a murit astăzi, plâns de o întreagă comunitate. Vezi când va fi înmormântarea!
14 martie 2026... - VIDEO Incendiu de vegetație într-o localitate din Botoșani. O cabană, amenințată de foc
14 martie 2026... - FOTO Necaz pentru o familie din județul Botoșani! Casa i-a fost mistuită de flăcări
14 martie 2026... - FOTO & VIDEO Versantul de la Pacea luat cu asalt, astăzi, de tinerii amatori de sport
14 martie 2026... - Ateliere de încondeiat ouă organizate în județul Botoșani. Vezi când!
14 martie 2026...ddd

- Un ultim omagiu pentru Alexandru, tânărul polițist din Botoșani mort după ce a fost accidentat în timpul serviciului. Vezi unde a fost depus!
14 martie 2026... - Elicopterul SMURD chemat de urgență, astăzi, la Botoșani. Un bărbat se zbate între viață și moarte
14 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


