Europarlamentarul PSD Catalin Ivan, membru al Comisiei de Control Bugetar din PE, s-a declarat îngrijorat de plecările unor oameni cu experienţă din administraţia locală. Deputatul a remarcat cel mai recent caz – plecarea consilierului juridic din Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.
Ştefania Saminschi, cea care ocupase timp de mai mulţi ani acest post, a părăsit ISJ Botoşani în urma reducerii salariilor din sistemul bugetar cu 25%.
În opinia social-democratului, asistăm la un semnal grav, de care statul ar trebui să ţină cont: „Oamenii capabili pleacă din sistem. În România sunt tot mai multe astfel de cazuri, iar numărul lor va continua să crească. Unii mai cinici spun că, dacă nu le convine reducerea de salarii, bugetarii ar trebui să treacă în mediul privat. Dar dacă se va aplica acest sistem profund greşit, cei care sunt buni vor merge fără probleme în sistemul privat, iar cel public va rămâne la mâna incompetenţilor, inclusiv – a celor promovaţi la vârf pe criterii politice”.
Eurodeputatul PSD a amintit de incidentul în care a fost implicată recent şefa ISJ Botoşani, Ada Macovei. „Doamna Macovei, numită pe criterii politice în fruntea Inspectoratului Judeţean, nu are nicio problemă cu reducerea salariului, doar foloseşte din plin resursele instituţiei pe care o conduce”. În aceste condiţii, susţine Cătălin Ivan, este evident că oamenii de valoare care s-au trezit cu salariile reduse nu au nicio motivaţie să rămână în sistem. „PDL a impus portocalizarea sistemului public şi nu profesionalizarea sa, iar mulţi dintre profesioniştii veritabili ai sistemului public vor căuta alte soluţii.”.
Cătălin Ivan consideră că vom asista la o migraţie a oamenilor valoroşi dinspre administraţia publică, fie ea centrală sau locală, fapt care va acţiona în defavoarea oamenilor.