Detinut mort in Penitenciarul Botosani

O persoana privată de libertate, aflată în custodia Penitenciarului Botosani, a suferit, simbata seara, un stop cardiorespirator. Florian Ghergheli, în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul într-o comună din judetul Neamt, a fost arestat si depus în Penitenciarul Botosani în data de 16 aprilie 2010, având 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea si anume, de 2 ani si 10 luni, de 2 ani si de 4 ani, toate pentru furt.
"S-a încercat resuscitarea acesteia de către personalul medical aflat în serviciu si de asemenea, s-a apelat Servicul unic de urgentă – 112, dar nu s-a mai reusit resuscitarea detinutului, acesta fiind declarat decedat", se arata intr-un comunicat al Penitenciarului.
A fost anuntat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botosani si familia detinutului, fiind demarată procedura legală în asemenea situatii.
În acest moment nu există suspiciuni privind decesul persoanei private de libertate, cauzele exacte urmând a fi determinate în urma necropsiei si a examenelor de specialitate.