Primarii comunelor din judet se pling deja de lipsa de fonduri, dupa reducerea bugetului

Primarii comunelor din judet se pling deja de lipsa de fonduri, dupa ce bugetul le-a mai fost redus in urma cu aproape doua saptamini printr-o ordonanta de Guvern. Primarul comunei Vlasinesti, Lucian Trufin spune ca de la primaria pe care o conduce s-a luat 123.000 lei, sumă pe care administraţia locală planificase să o cheltuie în trimestrul patru. "Această sumă era deja angajată la plată în trimestrul patru. În aceste condiţii nu mai avem bani pentru plata unor proiecte europene, pentru că noi trebuie să plătim expertize tehnice, studii de fezabilitate, nu mai avem bani pentru plata persoanelor care beneficiază de ajutorul social sau pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap", a declarat Lucian Trufin, primarul comunei Vlăsineşti. Social-democratul Narcis Ştefan a explicat că practic au fost forţaţi să voteze acest lucru, deoarece exista riscul ca primăriile să se trezească cu conturile blocate.