Inca trei candidati promovati in urma contestatiilor la bacalaureatul de toamna. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean, din cele 95 de lucrari contestate un numar de 53 au avut notele scazute, 11 au ramas neschimbate si alte 31 au avut note marite, insa procentul a fost nesemnificativ.
"Diferenta cea mai mare dintre nota initiala si cea de la recorectare a fost de 0,85 puncte. In urma contestatiilor, doar trei elevi au reusit sa se salveze ridicindu-si media peste sase. Insa, in urma contestatiilor, cele mai multe teze au fost modificate in jos", a spus Horia Negrescu, inspector general adjunct al ISJ.
Potrivit acestuia, la examenul de bacalaureat-sesiunea de toamna s-au prezentat 604 elevi, absenti au fost 51 si eliminati sapte candidati. Numarul respinsilor a fost 493. Un numar de 462 de candidati au medii sub cinci, 31 au medii intre 5 si 5,99. Reusiti au fost declarati 104 candidati, 85 dintre acestia avind medii intre 6 si 6,99, 18 intre 7 si 7,99 si unul cu media intre 8 si 8,99. Procentul de promovabilitate in urma contestatiilor este de 17,22% de la 16,72% cit a fost inainte de contestatii.