Conducerea Spitalului Judetean vrea sa limiteze accesul vizitatorilor in interiorul spitalului

Conducerea Spitalului Judeţean va menţine taxa pe botoşei. Medicul Ovidiu Mimor, directorul Spitalului Judeţean, consideră că este normal ca vizitatorii să primească la intrarea în unitatea spitalicească acei papuci de unică folosinţă pentru ca în spital să nu fie aduşi microbi din afară. Mai mult, conducerea unităţii pregăteşte şi un program de vizite care va trebui respectat cu stricteţe de vizitatori, nemaifiind admisă prezenţa acestora prin saloanele bolnavilor.

Va rămâne acea taxă, însă ea nu prea este respectată. Vor fi luate şi aici nişte măsuri şi cu vizitele. Persoanele din experior nu vor mai avea voie în spital decât pe perioada prevăzută pentru vizite. Aşa este legea. Există un program de vizită, nu un program non-stop. Şi trebuie respectat pentru binele bolnavului. Vizitele vor fi făcute la bolnav doar pe perioada afişată în faţa liftului şi la intrarea în spital”, a spus managerul Spitalului Judeţean.