A produs un accident de circulaţie cu victime, după care a fugit de la locul faptei

Simbata dimineata, în jurul orei 07.15, poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi telefonic de către D. Ciprian de 30 ani, din municipiul Dorohoi, cu privire la faptul că a fost victima unui accident de circulaţie produs pe raza comunei Broscăuţi, judeţul Botoşani, autorul accidentului părăsind locul faptei.

Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit că simbata dimineaţa, în jurul orei 07.10, Radu Alexandru H., 22 ani, din comuna Lozna, judeţul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot, înmatriculat în Bulgaria, pe D.J. 292,  în localitatea Broscăuţi, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, pierde controlul autoturismului, pătrunde pe contrasens şi impactează autoutilitara marca Dacia, condusă regulamentar din sens opus, de D. Ciprian. După impact, soferul masinii Peugeot abandonează autoturismul şi părăseşte locul accidentului fără încuviinţarea organelor de anchetă, revenind la locul faptei în jurul orei 08.30 şi motivând că a fugit pentru că intrase în panică. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul soferului Peugeot-ului rezultatul indicând o concentraţie de 0.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din accident a rezultat vătămarea corporală a lui D. Ciprian precum şi a lui C. Dumitru de 43 ani, din comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani, pasager al autoutilitarei Dacia, ambii fiind transportaţi la Spitalul municipal Dorohoi, unde au primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internaţi. Soferul vinovat este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a mai multor persoane, cauza urmând a fi soluţionată procedural