Marţi, între orele 12.23 – 17.36, forţele Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit pentru stingerea a 3 incendii (2 la depozite de furaje şi 1 la o casă) în Corni (sat Sarafineşti), Copălău (sat Cotu) şi Lunca (sat Bâznoasa). Căldura (radiaţia) solară acumulată, concentrată sau reflectată, autoaprinderea şi un televizor aflat sub tensiune sunt cauzele care au provocat pagube materiale în valoare de 2.700 lei. Pentru stingerea celor trei incendii au acţionat de 20 pompieri cu 4 autospeciale cu apă şi spumă, timp de o oră şi jumătate. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 105.000 lei.
Cele mai mari pagube au fost înregistrate în urma incendiului izbucnit la locuinţa lui Alexandru B., din localitatea Cotu, comuna Copălău. I.S.U. Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului la 12.37. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Flămânzi. Primii care au ajuns locul intervenţiei au fost pompierii voluntari din Flămânzi. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din dormitorul casei, existând pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte camere. Incendiul a fost localizat şi stins în mai puţin de jumătate de oră. Flăcările au distrus mobilierul, aparatele electrocasnice şi lenjeria din camera respectivă, pagubele fiind estimate la cca. 1.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul a fost generat de un televizor aflat sub tensiune. Pompierii au salvat şi protejat bunurile din celelalte încăperi în valoare de 20.000 lei