În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, o persoană cu dublă cetăţenie s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat. În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costeşti s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de frontieră, cetăţeanul Ioan R., de 41 de ani, cu dublă cetăţenie româno-moldoveană, la volanul unui autoturism marca Audi A4, având ataşată o remorcă, ambele înmatriculate în Germania. La controlul de frontieră s-a constatat că numerele de înmatriculare ale remorcii sunt expirate. Bărbatul a declarat că a constatat că numerele erau expirate, însă a continuat deplasarea către R. Moldova. Cetăţeanului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Remorca urmează a fi scoasă din România doar pe platformă, iar Ioan R. este cercetat în stare de libertate.