Mita de la permisele bacauane, reclamata si la Botosani

Autoritatile botosanene au fost implicate in cazul de luare de mita de la Serviciul de Permise Auto Bacau. De aceasta data in sens pozitiv insa.
Fostul sef al Serviciului Permise Auto Bacau, comisarul Virgil Ardeleanu, dat in judecata pentru luare de mita, dupa ce a fost prins primind bani de la un instructor auto, a fost condamnat la trei ani de inchisoare de magistratii Curtii de Apel Bacau. Decizia poaze fi atacata cu rescurs in termen de zece zile.
In luna decembrie 2008, Ardelean a fost trimis in judecata pentru patru infractiuni de luare de mita. In cursul anului 2007, Directia Generala Anticoruptie Bacau a declantat o ancheta impotriva mai multor lucratori ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau si instructori auto, in legatura cu sustinerea probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere auto.
In urma verificarilor, in aprilie 2008 comisarul sef Virgil Ardeleanu a fost prins in flagrant, in municipiului Onesti, dupa ce primise 2.900 de euro de la un instructor auto. In momentul prinderii, inculpatul le-a dat procurorilor doar suma de 1.103 lei, insa la perchezitia corporala s-au gasit cei 2.900 de euro, alaturi de un bilet cu numele unor persoane care urmau sa sustina in acea zi examenul pentru obtinerea permisului de conducere. Ardeleanu a negat orice intelegere referitoare la favorizarea unor candidati.
Pe parcursul urmaririi penale s-a stabilit ca Ardeleanu ar fi primit in repetate rinduri, prin intermediul unor examinatori din subordine si instructori auto, persoane cu care acesta se afla in relatii consolidate in timp, diverse sume de bani pentru obtinerea permiselor de conducere. Intilnirile cu acestia erau convenite prin formule de comunicare codificate, in locuri publice aglomerate. Odata cu sumele de bani, inculpatul primea si liste cu numele candidatilor pe care le comunica subordonatilor sai examinatori. Simpla comunicare a numelor candidatilor echivala cu necesitatea imperativa ca acestia sa promoveze proba practica.
In 2005, in calitate de comisar al IPJ Bacau, Ardeleanu a mai fost acuzat de Asociatia Instructorilor Auto din Bacau de luare de mita pentru eliberarea de permise auto in alb. Denuntatorii s-au adresat atunci autoritatilor din Botosani, deoarece, afirmau instructorii auto, in Bacau nimeni nu i-ar fi luat in seama. Nu se cunoaste gradul de implicare al aurotiatilor botosanene in ancheta, insa cert este ca, potrivit Mediafax, dupa ani de cercetari si procese, comisarul sef a fost condamnat la finele saptaminii trecute.