Mai multi beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului vor fi verificati pentru a vedea daca pe perioada cit au primit bani de la stat au realizat si activitati suplimentare. Sebastian Tocariu, directorul AJPS Botoşani, susţine că urmează să se facă verificări şi de Direcţia de Finanţe în acest sens.
„Sunt câteva cazuri care vor trebui verificate fiecare în parte. Acest aspect a fost constatat la un control recent de către auditorii Camerei de Conturi, care au verificat informatic niţte baze de date de la Finanţe. S-au uitat pe veniturile realizate şi s-a constatat că unii, pe perioada în care erau în creşterea copilului, au realizat şi alte venituri. Problema este că trebuie verificat fiecare caz în parte să vedem dacă este vorba de o restanţă sau o recalculare de salariu”, a spus Tocariu.
Directorul AJPS Botoşani susţine însă că în cazul în care, în urma verificărilor, se va constata că într-adevăr aceştia au desfăşurat şi alte activităţi realizând venituri impozabile, atunci i se va imputa sumele primite nejustificat de la stat.