50 de botoşăneni din 143 evaluaţi medical sunt inapţi pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Prefectul Cristian Roman a intrat în posesia unui document emis de Direcţia de Sănătate Publică prin care se arată că doar 143 din toţi cei 486 de persoane suspectate că deţin concomitent permis de conducere şi certificat pentru grad de handicap, deşi afecţiunea medicală nu îi permite să conducă, s-au prezentat la evaluarea medicală. Astfel 50 de botoşăneni au fost declaraţi inapţi pentru a conduce autovehiculul, 74 au fost declaraţi apţi, ceea ce înseamnă că pentru aceştia se vor face verificările privind încadrarea în gradul de handicap şi 19 au fost declaraţi apţi, deoarece au autovehiculul adaptat la handicapul de care suferă.
"Voi trimite cel mai probabil către Inspectoratul de Poliţie lista cu cei 343 care nu s-au prezentat la evaluări şi pe cei 74 declaraţi apţi voi trimite lista către cei abilitaţi pentru verificarea încadrării în grad de handicap", a declarat prefectul Cristian Roman.