Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit în ultimele doua zile ale acestei săptămâni, aproximativ 33.000 de pachete de ţigari, provenite din activitati ilicite. Ţigările urmau a fi comercializate pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la 266.802 lei .
Cetăţenii romani domiciliaţi în judeţul Botoşani sau cetatenii moldoveni, care au fost descoperiţi transportând ţigări ascunse, nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea, declarând că au cumpărat ţigările din localităţile apropiate frontierei, de la diverşi cetăţeni, în scopul comercializării pe piaţa neagra din judet.
In data de 05.08.2010, in jurul orei 19.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Radauti-Prut s-a prezentat pentru a intra in Romania un cetatean ucrainean. In urma controlului executat de echipa mixta formata din politisti de frontiera si lucratori vamali, in masina condusa de cetateanul ucrainean au fost gasite ascunse sub bancheta si in portbag, 1507 pachete tigari “Pall Mall” cu timbru Ucraina, in valoare de 6480 lei. Pachetele de tigari au fost ridicate in vederea confiscarii, iar cetateanul ucrainean a fost sanctionat contraventional de catre organul vamal cu amenda in valoare de 5.000 lei. Politistii de frontiera au transmis o propunere catre M.A.E. – Directia Afaceri Consulare, de anulare a vizei de intrare in Romania a cetateanului ucrainean.
La scurt timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Stanca s-a prezentat pentru a intra in Romania cetateanul moldovean Gheorghe C., de 32 de ani, conducind un autoturism marca “Opel Vectra”, inmatriculat in R. Moldova. In urma controlului executat de echipa mixta formata din politisti de frontiera si lucratori vamali, in masina condusa de cetateanul moldovean au fost gasite ascunse in podeaua si pragurile autoturismului 450 pachete tigari marca “Monte Carlo” cu timbru R. Moldova in valoare de 968 lei. Pachetele de tigari au fost ridicate in vederea confiscarii, iar cetateanul a fost sanctionat contraventional de catre organul vamal cu amenda in valoare de 5.000 lei, autoturismul fiind indisponibilizat pana la plata amenzii. Politistii de frontiera au transmis o propunere catre M.A.E. – Directia Afaceri Consulare, de anulare a permisului de mic trafic, care ii permitea intrarea in Romania.
Acţiunile poliţiei de frontieră vor continua, în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.