Verificari facute la domiciliul pensionarilor de invaliditate care incaseaza banii pe card

Verificari facute de Casa Judeteana de Pensii si la pensionarii de invaliditate care incaseaza drepturile banesti pe card. Narcis Dretcanu, directorul CJP Botosani, a declarat ca aceste verificari se fac la domiciliul pensionarilor respectivi si ca si aici exista suspiciuni că aceştia ar fi plecaţi în străinătate. Până în prezent au fost verificate 557 cazuri, fiind în total de verificat peste 3.300 de persoane. În cazul în care se va constata că aceştia vor fi plecaţi din ţară se va sesiza comisia de expertiză.

 

"In astfel de situatii se suspenda plata pensiei si se indreapta catre comisia de expertiza", a spus Dretcanu.