Un dorohoian a ajuns pe jos prin aproape toate oraşele ţării

Dorohoianul şi-a pus rucsacul în spate şi a plecat la drum pe 23 aprilie 2007, după ce s-a despărţit de soţie. Punctul de plecare a fost oraşul Oneşti, iar de atunci a vizitat cu pasul aproape toate oraşele ţării. Astăzi a ajuns şi în Botoşani, după un drum de nu mai puţin 11.092 de kilometri străbătut, ce-i drept, în trei ani. Şi-a interupt drumeţia doar pe timpul iernii, pentru a muncii şi a-şi câştiga banii necesari continuării excursiei sale inedite.

Toată averea sa se află în rucsacul pe care îl cară de trei ani în spate. Un cort, un sac de dormit, un aparat radio şi cel mai de preţ lucru, caietul cu ştampilele primăriilor oraşelor pe unde a trecut. După ce va termina de vizitat toate oraşele din România, Mirel Magop va face şi turul Republicii Moldova.

"Nu mai sunt multe de vizitat având în vedere că am trecut prin 309 oraşe din totalul de 321. După ce voi face şi turul Republicii Moldova o să scriu o carte şi apoi, dacă mă ajută Dumnezeu, aş vrea să fac şi ocolul Pământului. " a spus globtrotterul.

Deşi este tot timpul pe drumuri, Mirel Magop are totuşi şi un domiciliu stabil trecut în actul de indentitate. „Teoretic locuiesc în Vatra Dornei, în chirie, dar practic ajung foarte rar pe acasă. M-am făcut bultin de Vatra Dornei pentru că m-a prins iarna acolo. Casa mea este acolo unde mă aflu cu rucsacul meu şi nu mă deranjează absolut de loc pentru că pot să stau oriunde îmi place." spune bărbatul.

Drumeţiile lui Mirel Magop nu au fost lipsite de peripeţii. În trei ani de mers pe jos dorohoianul a  avut tot felul de păţanii. Anul trecut la Baia Mare era să fie împuşcat de soldaţii unei unităţi militare. Şi asta pentru că a avut proasta inspiraţie să-şi instaleze cortul fără să ştie în incinta unei cazărmi militare din zonă. „Am crezut că este teren de fotbal şi mi-am scos sacul de dormit să trag un pui de somn. Nici bine n-am aţipit că m-am trezit înconjurat de militari înarmaţi până-n dinţi care urlau la mine. Noroc că am fost paşnic şi nu m-am agitat prea mult. Într-un final au înţeles ce-i cu mine şi m-au lăsat să plec." povesteşte drumeţul.

În cei trei ani de mers pe jos, globtrotterul a rupt nouă perechi de încălţări. Nu-i pare rău pentru că aşa a reuşit să descopere zone inedite din ţară. După părerea lui găseşte că cel mai frumos oraş este municipiul Piteşti, iar cel mai urât Băileşti, oraşul de baştină a lui Mitică Dragomir. „Poate să se supere Mitică Dragomir pe mine, dar asta e realitatea. La Băileşti am găsit cel mai mult praf din ţară şi cele mai multe străzi neasfaltate. Parcă şi oamenii sunt mai neprimitori decât în restul ţării. În schimb Piteştiul este un oraş foarte frumos, cu multe spaţii verzi." a spus Mirel Magop.

globetrotter.jpg