Au făcut curat la un spaţiu de joacă, dar au fost puşi să aducă mizeria înapoi. Motivul este incredibil

parc de joacaO asociaţie umanitară din Botoşani implicată în numeroase acţiuni sociale cu ajutorul voluntarilor a fost protaganista unei întâmplări tragico-comice. După ce au curăţat de gunoaie şi buruieni într-un spaţiu de joacă pentru copii, reprezentanţii asociaţiei s-au trezit reclamaţi la Poliţie de locatarii blocurilor şi puşi să ducă gunoiul înapoi, scrie Adevarul.

like facebook, stiri, botosaniAsociaţia Happy din municipiul Botoşani, fondată de Ionela Ivan, o fostă jurnalistă, este una dintre cele mai cunoscute din judeţ pentru implicarea continuă în proiecte sociale şi comunitare. O astfel de acţiune a debutat săptămâna trecută şi a constat în curăţarea locurilor de joacă pentru copii de buruieni şi gunoaie aruncate la întâmplare.

Acţiunea se baza pe ajutorul voluntarilor, iar organizatorii se aşteptau inclusiv la mobilizarea civică a oamenilor din cartiere. Au avut însă o surpriză uriaşă. După ce au strâns gunoaiele de la un spaţiu de joacă, din municipiul Botoşani, s-au trezit reclamaţi la Poliţie, culmea chiar de cei care locuiau în respectivul cartier şi pentru care făceau curăţenie. Mai mult decât atât, au fost puşi să ducă gunoiul la loc.

Ionela Ivan, preşedinta asociaţiei, ne-a spus că şi-a dorit să facă această acţiune atât pentru a menţine curăţenia acolo unde se joacă copiii, dar şi pentru a responsabiliza pe oamenii din cartiere în această privinţă. Acţiunea a debutat săptămâna trecută cu un număr însemnat de voluntari.

”Ne-am împărţit pe grupe, totul era metodic şi organizat. Treaba mergea strună. Am crezut că vom responsabiliza pe toată lumea. Era un exemplu de bună practică. Ne-am apucat să facem curat la spaţiile de joacă”, spune Ionela Ivan. Aşa a ajuns şi la un spaţiu de joacă pentru copii de pe Aleea Nucului.

Respectivul loc era plin de buruieni şi diferite deşeuri, de la sticle goale de suc şi până la hârtii sau mucuri de ţigară. Membrii asociaţiei şi voluntarii au început cu igienizarea parcului. Nu au terminat însă totul într-o zi. Au reuşit însă să strângă o parte a mucurilor de ţigară, hârtiile şi sticlele aruncate.

”Am început cu buruienile. Am muncit mult şi am curăţat totul de resturi vegetale. Apoi am reuşit să facem jumătate din spaţiul de joacă pe partea de deşeuri. Le-am luat inclusiv cu o mică parte din pietriş, fiindcă era imposibil altfel, erau efectiv amestecate. Am depus totul într-un loc special lângă containerele de gunoi”, spune Ionela Ivan.    Puşi să ducă gunoiul la loc   A urmat însă o reacţie a unor locatari care i-a şocat pe membrii asociaţiei. A doua zi, Ionela Ivan s-a trezit efectiv cu Poliţia la uşă.

”A doua zi trebuia să ne întoarcem la locul de joacă să terminăm treaba. Ne-am trezit cu Poliţia Locală la uşă. Ne-au luat datele şi ne-au spus că trebuie să ducem pietrişul înapoi, adică aşa amestecat cu toate gunoiele. Pur şi simplu să facem totul ca înainte”, spune Ionela Ivan.

Practic, aşa cum reiese de la surse din cadrul Poliţiei Locale, o parte a locatarilor au reclamat faptul că membrii asociaţiei care le făcea curat la spaţiul de joacă ar fi luat pietrişul din aceea zonă şi erau deranjaţi de prezenţa acestora în zonă. Poliţiştii Locali nu au aplicat amenzi dar au precizat că au fost nevoiţi să răspundă solicitării. Ionela Ivan a vorbit şi cu reprezentanţii Primăriei.

Citeste mai mult: adev.ro/pbr7sw

2 thoughts on “Au făcut curat la un spaţiu de joacă, dar au fost puşi să aducă mizeria înapoi. Motivul este incredibil

  1. Nam nimic cu nimeni dar ceia ce sa intamplat la acel teren de joaca , acei parinti car asi supravegheaza copii fac ce mai mare mizerie ori mananca semintei ori fumeaza , iar cei mici arunca pungile de la cipsuri sau sticlele de apa pe jos ,bacsa cei mari parca nici nu le vad . Astai gradu de cultura civica , vin acesti voluntary pentru a da un exemplu locuitorilor cum ar trebui sa asrate un teren de joaca curatandul iar locatari certati cu curatenia ai reclama .

  2. Daca cei de la asociatia respectiva s-ar fi rezumat numai la stransul gunoiului, totul ar fi fost bine si laudabil. Ar fi fost un exemplu bun pt. copii si adultii din acel cartier, care este adevarat, nu stiu sa pastreze curatia parcului de joaca. Dar pe langa gunoi au carat si acel pietris, pe care l-au depozitat in imediata apropiere si sub scarile de acces in incinta asociatiei de proprietari. Nu cred ca e bine sa cari gunoiul tau, in curtea altuia, dragi membri ai fundatiei Happy! In ceea ce priveste parcul de joaca, acesta arata cat de cat a parculet pt. copii tot datorita locatarilor pe care voi ii blamati pe la toate siturile de stiri. In urma cu aproximativ doi ani un numar important de locatari au semnat mai multe petitii adresate primariei prin care solicitau reabilitarea parcului….si asa a fost reabilitat oarecum parculetul. Happy, nu va mai ,victimizati! Cand faceti un bine, aveti grija sa nu faceti rau altuia. Iar voi locatari, trebuie sa pastrati curatenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *